Cum să îți promovezi magazinul online în afara internetului

Creare Magazin Online

Cum să îți promovezi magazinul online în afara internetului

Dacă deții un magazin online, știi deja că promovarea pe internet este fără dar sau poate esențială, însă asta nu înseamnă că ar trebui să te rezumi la atât, ci dimpotrivă!

Promovarea online are o importanță incontestabilă, însă nu ar trebui să uiți de promovarea offline. Aceasta din urmă te poate ajuta, la rândul său, să obții mai multe vânzări și totodată este o cauză pentru care mii de site-uri eșuează neavând suficient de mulți vizitatori astfel încât să supraviețuiască sau, de ce nu, să aibă venituri cât mai bune.

Marketingul offline are un potențial imens, iar despre câteva strategii eficiente de a-ți promova magazinul online în afara internetului vom vorbi și noi în acest articol. Iată care sunt metodele de promovare offline pe care ar trebui să le încerci neapărat:

Folosești autocolante pe mașinile firmei tale

Dacă magazinul tău online deține unul sau mai multe autovehicule, atunci acestea ar trebui să prezinte neapărat adresa site-ului tău.

Vei găsi o mulțime de firme care realizează autocolante pentru personalizarea vehiculelor și vei fi surprins cât de mult trafic poate aduce acest truc simplu și simpatic.

Totuși, este important să alegi un design cât mai bun, așa că nu colabora cu oricine în realizarea lui.

Haine personalizate

Ce părere ai despre ideea de a folosi tricouri personalizate cu magazinul tău online? Atunci când mergi la un meci de fotbal, la cumpărături sau doar la o plimbare prin locuri aglomerate, îmbracă haine personalizate cu adresa web a magazinului tău. Astfel vor afla și alte persoane despre businessul tău.

Mai mult decât atât, poți oferi astfel de articole vestimentare personalizate rudelor și prietenilor, pentru un efect cât mai vizibil.

haine personalizate

Publicitate în mass-media tipărită, TV și radio

Promovarea în social media, pe bloguri și pe site-uri de știri aduce rezultate, o știm cu toții, dar asta nu înseamnă că mass-media tipărită, TV-ul sau radiourile au murit în totalitate. Dimpotrivă! Încearcă să îți promovezi magazinul și pe aceste canale și ai putea fi surprins de succesul campaniei efectuate.

Vei ajunge la un public pe care, foarte probabil, nu reușești să îl țintești folosind promovarea online, iar astfel magazinul tău online va deveni mai cunoscut. De asemenea, ei de ce să nu afle despre magazinul online? Poate că sunt interesați de produsele pe care le vinzi.

Cărți de vizită

Cum să știe cei din jurul tău că deții un magazin online, dacă tu nu le spui asta? Iar dacă mergi deseori la evenimente de networking, atunci fără dar sau poate ar trebui să iei cu tine mai multe cărți de vizită prin intermediul cărora îți vei putea promova magazinul online.

Aceștia vor vizita site-ul magazinului tău cel puțin din curiozitate, iar dacă ai un magazin online suficient de bun precum și produse atrăgătoare, atunci i-ai putea transforma foarte ușor în clienți.

De asemenea, angajații tăi ar putea răspândi, la rândul lor, cărțile tale de vizită.

carti de vizita

Participă la evenimente

Dacă tot ai ales să îți faci mai multe cărți de vizită, atunci ar trebui să profiți de potențialul major pe care marketingul din gură în gură îl are. Și cum poți face asta mai bine, dacă nu participând la diferite evenimente așa cum sunt târgurile sau alte evenimente din nișa magazinului tău. Iar dacă poți organiza un stand, cu atât mai bine!

promovare afacere la evenimente

Astfel vei cunoaște o mulțime de oameni, cu care vei sta de vorbă și cărora le poți spune mai multe despre magazinul tău online.

Acestea sunt, așadar, câteva dintre cele mai eficiente metode de a-ți promova magazinul în afara internetului. Încearcă-le și tu și fără dar sau poate rezultatele vor fi imediat resimțite.

Adauga comentariu

Ține legătură cu noi

Vrei să lansezi un magazin online însă nu ai nici cea mai vagă idee cum să începi?

Hai pe rețelele sociale să vezi ce putem face împreună!